Fragment din romanul „Roboții și Imperiul” de Isaac Asimov

FRAGMENT

Gladia nu-și imaginase o navă atât de mică. Pe de o parte, i se părea confortabilă, dar pe altă parte o înspăimânta; confortabilă, într-un fel, dar înspăimântătoare în alt fel. La urma urmelor, era suficient de mică să nu aibă niciun fel de pseudo-gravitație, iar senzația de imponderabilitate, deși o îndemna să se răsfețe cu mișcări de gimnastică distractive, îi și reamintea întruna că se află într‑un mediu neobișnuit.

Era o femeie spațială. În total, erau cinci miliarde de spațiali răspândiți pe cincizeci de lumi, toți mândri de numele lor. Și totuși, câți dintre cei care-și spuneau spațiali chiar erau călători în spațiu? Foarte puțini. Poate optzeci la sută dintre ei nu părăsiseră niciodată planeta unde se născuseră. Chiar și dintre ceilalți douăzeci la sută, aproape niciunul nu călătorise prin spațiu de mai mult de două-trei ori. Fără doar și poate, ea însăși nu era un spațial în adevăratul sens al cuvântului, se gândi ea posomorâtă. O dată (o dată!) călătorise prin spațiu, cu șapte ani în urmă și atunci fusese călătoria de pe Solaria pe Aurora. Acum ajungea în spațiu pentru a doua oară, la bordul unui iaht spațial privat de mici dimensiuni, pentru o scurtă călătorie doar până dincolo de limita atmosferei, la doar câteva sute de mii de kilometri, având drept companie o singură persoană – care nici măcar nu era o persoană.

Îi aruncă încă o privire lui Daneel, aflat în cabina îngustă a pilotului. Nu putea vedea decât o parte din el, în locul unde stătea la comenzi.

Nu se mai aflase nicăieri cu un singur robot care să-i poată răspunde la chemare. Pe Solaria, se aflaseră tot timpul la dispoziția ei sute de roboți, ba chiar mii. Pe Aurora, erau în general cel puțin o duzină, dacă nu chiar câteva zeci.

Citește un fragment din carte pe bookblog.ro.