Fahrenheith 451 – Ray Bradbury
In 1953 a fost scrisa aceasta carte. Mai mult de jumatate din ideile expuse in ea se aplica acum in realitate. Nu, inca nu construim case din materiale rezistente la foc, inca nu rezolvam probleme medicale grave in 15 minute, inca nu putem conduce cu 300 km/ora pe cele mai mici stradute din oras. Si pompierii inca mai sting incendii in loc sa dea foc la carti. Dar mentalitatea oamenilor si cultura din secolul acesta se apropie infiorator de mult de viitorul descris de Ray Bradbury.
Paine si circ – asta isi imagina autorul si cu asta suntem hraniti in prezent: televizorul care e cel mai apropiat prieten, spectacole scurte si triviale care iti capteaza toata atentia, jocuri si distractii continue ce nu iti mai lasa timp sa gandesti, concursuri in care trebuie sa retii mii de informatii lipsite de importanta, urechi acoperite de casti micute a caror muzica iti tine creierul in permanenta ocupat, creand totodata o bariera intre tine si ceilalti, filme, emisiuni, reclame recitate ca niste imnuri, lipsa legaturilor reale, profunde, dintre oameni, redirectionarea atentiei de la lucrurile importante, fericire falsa, permanenta si superficiala. Gandirea nu isi mai are loc in societate, iar cartile sunt ultimul instrument care ar mai fi putut impiedica prabusirea culturii, asa ca trebuie distruse. Insa si sfarsitul lor a provenit tot din prea mult: prea multe carti lipsite de valoare, apoi prea scurte, concentrand doar esenta, pentru ca mai tarziu acest trend sa cuprinda si romanele clasice, care initial nu se incadrau: volumele au fost reeditate in variante mai scurte si mai simple, apoi doar povestite in cateva pagini, pentru ca mai apoi sa ajunga numai cateva cuvinte pentru a le rezuma. Iar in final, nu numai ca a fost nevoie de ele, ci au devenit o amenintare. Iar arderea lor este simbolul faptului ca fac rau societatii, distrugand acea fericire continua, oprind oamenii de la sirul continuu de nimicuri cu care sunt asaltati si determinandu-i sa reflecteze si sa isi puna intrebari.
La fel ca in majoritatea distopiilor clasice pe care le-am citit pana acum, in Fahrenheit 451, atentia se concentreaza asupra protagonistului si asupra micului sau univers. Guy Montag este un pompier obisnuit: arde carti. In acea societate superficiala in care traieste, mai exista inca un numar mic de oameni ce pastreaza carti, impotriva legii. Iar pompierii ii detecteaza si sunt trimisi sa distruga acele relicve ale trecutului. Intalnirea dintre Montag si Clarisse, o adolescenta ce nu se incadreaza in tiparele obisnuite ale societatii incepe sa rastoarne treptat intreaga mentalitate a protagonistului. Dupa o scurta perioada, fata dispare, insa gandurile haotice ale lui Montag raman si incep sa dea roade.
