Fabrica de absolut
Fabrica de absolut a fost pusa pe hartie de unul dintre clasicii SF-ului, cehul creditat cu inventarea cuvantului "robot" (produs de fapt de fratele sau) si specializat in explorari sefistice satirice ale viitorului prefigurat de prezent. Čapek a scris despre arme atomice, despre xenofobie, despre roboti, iar in cartea aceasta scrie despre credinta religioasa si despre productia de masa.
In Cehia, prin anul 2000, este inventat un motor care produce energie prin dezmembrarea atomilor (fisiune, deci). El poate sa produca energie foarte ieftin si aproape gratuit, dar produce si Absolutul, care nu-i nici gaz si nici lichid, nu se vede, nu are miros, dar le da oamenilor senzatia ca se afla in prezenta Divinitatii. Cei atinsi de Absolut cred in el, fac minuni, au viziuni, fac apostolat si asa mai departe. Fiind dornici de profit, posesorii brevetului acestui motor il vand peste tot in lume, fara sa se gandeasca care vor fi rezultatele unui val imens de credinta revarsat peste umanitate. Toti se inghesuie (respectiv bat si calca in picioare) pe langa Absolut, dornici sa ia lumina sau ce da acesta, fara sa stie prea bine ce vor face apoi sau de ce isi doresc sa o ia.