Erou negativ simpatic? Se poate.
În calitate de consumatori de televiziune, bănuiesc că majoritatea dintre voi au auzit de serialul „Dexter”, dacă nu l-aţi şi vizionat. Eu unul am auzit, dar balanţa mea înclină, ca de obicei, în favoarea cărţilor. De aceea am preferat să aştept apariţia primului volum din seria celor şapte romane al căror erou principal este de-acum celebrul Dexter Morgan.
Voi scrie aşadar opiniile mele despre această carte presupunând că, la fel ca mine, mai există persoane care, din diverse motive, nu au urmărit serialul menţionat şi se află la prima întâlnire cu acest personaj fascinant.
De ce fascinant ? Pentru că face parte din categoria eroilor negativi pe care ajungi, fără să vrei, să îi îndrăgeşti, să le înţelegi acţiunile şi motivaţiile şi, practic, să le ţii partea, chiar dacă eşti conştient că nu e în întregime etic şi moral.