Egiptologie pentru începători
Am observat, în ultima vreme, un trend în rândul scriitorilor de fantasy, și anume acela de a se folosi de legende și mituri deja existente, provenind de la diverse culturi ale lumii, și de a le transpune într-un decor modern. Cele mai cunoscute sunt, cu siguranță, legendele grecești, care au inspirat o multitudine de autori și operele lor. Rick Riordan, probabil fascinat de abundența de material din mitologia egipteană, a scris o trilogie bazându-se pe bogata moștenire culturală provenind din Țara Nilului. În Piramida roșie, primul volum al Cronicilor familiei Kane, zeii și creaturile fantastice din vremuri de mult apuse, pe când faraonii încă mai existau, își dezlănțuie puterile în lumea de azi.
Scris din perspectiva fraților Kane, Sadie și Carter, romanul începe în forță, atunci când tatăl celor doi eliberează cinci zei antici, în speranța că va putea îndrepta unele greșeli din trecut. Firește, lucrurile nu decurg conform planului, iar eroii noștri fac cunoștință cu o altă latură a lumii, în care magia și ființele supranaturale sunt la ordinea zilei, totul fiind învăluit de aura fascinantă a culturii Egiptului.