După Apocalipsă ne mai rămân trei lucruri: credința, rațiunea și cantica pentru „Leibowitz” (de Walter Miller) – recenzie
Dacă tot este o carte plină de spovedanii, de care catolicii sunt destul de obsedați, o să încep și eu cu două mărturisiri din experiența personală: Cantică pentru Leibowitz (titlul original, mult mai sugestiv decât doar Leibowitz) nu mi s-a părut niciodată un roman de nota 10 plin, dar, cu toate acestea, l-am citit deja de 3 ori (o dată în jurul Revoluției, nu-mi amintesc dacă puțin înainte ori puțin după, o dată prin anii 2000 și încă o dată acum). Și de fiecare dată mi-a plăcut foarte mult, pentru că de fiecare dată mi s-a părut un arhetip al post-apocalipticului literar și o poveste nu neapărat impresionantă, dar foarte expresivă.
O contradicție? De ce nu, din moment ce acest „fix-up novel” din 1959 (adică roman încropit din trei nuvele diferite, apărute anterior în reviste) este în principal chiar despre prezența contradicțiilor când nu ar trebui să fie și lipsa lor când te-ai aștepta să apară? Cele trei nuvele, devenite aici capitole, spun fiecare câte o poveste cu cap și coadă, însă dincolo de ele cartea este mai mult despre ceea ce se ghicește din perspectiva mai îndepărtată.
