Decăderea culturii franceze
Ei bine, după ce a încins spiritele în Franţa, provocînd tot felul de reacţii ultragiate din partea oficialităţilor din sfera culturii, reacţii la care jurnalistul american mărturiseşte că nu se aştepta cîtuşi de puţin, iată că apare acum, la Editura Denoël, o carte în care jurnalistul Donald Morrison şi Antoine Compagnon, reputat istoric literar şi profesor la Collège de France şi Columbia University din New York, reiau discuţia în două texte asumate biografic, închizînd astfel cu civilitate şi în mod analitic bucla unei dispute extrem de umorale.
Sub titlul Que reste-t-il de la culture française?/ Ce rămîne din cultura franceză?, Donald Morrison reia punct cu punct analiza situaţiei/receptării internaţionale a culturii franceze, aducînd cifre, procente, statistici, cataloage, adică făcînd apel la tot arsenalul de argumente şi de exemple concrete la care poate avea acces un jurnalist profesionist (a avut în spate o întreagă echipă, de altfel). Din primele rînduri, se miră de tam-tamul stîrnit în Franţa de articolul său şi deduce de aici, o dată în plus, că francezii au o problemă, din moment ce s-au simţit atît de lezaţi în orgoliul lor naţional de un simplu articol de presă. Sigur, ofensa e cu atît mai puternică cu cît rechizitoriul e semnat de un american (şi jurnalist!), ştiută fiind vechea animozitate existentă între francezi şi americani.
Or, tocmai din aceste două motive, Morrison se simte cumva obligat să revină asupra subiectului: pe de o parte, făcînd bilanţuri în toate zonele culturale franceze, nu ezită să spere în redresarea prestigiului francez şi să ofere sugestii pragmatice, păstrînd însă judecăţile „decliniste" din mai vechiul articol; pe de altă parte, jurnalistul adoptă un ton personal-confesiv, trasînd un scurt parcurs al formării sale într-o şcoală de călugăriţe ursuline venite din Franţa, subliniind mereu seducţia exercitată de cultura franceză asupra unei părţi dintre americani, printre care se numără şi el. După ce a lucrat pentru săptămînalul Time la New York, Melbourne, Hong Kong şi Londra, ajuns la pensie, a ales să se stabilească la Paris - vechea sa dragoste - de unde continuă să trimită corespondenţe pentru Time. E simptomatică seducţia exercitată de Franţa pentru americani - ca un loc al rafinamentului şi al unor vechi tradiţii -, la fel de simptomatică precum clasica lor aversiune pentru aceeaşi ţară: un joc de atracţie-respingere care, în cazul lui Morrison, nuanţează cumva (pentru a îndulci hapul?) poziţia de pe care jurnalistul îşi scrie rechizitoriul. Reproşurile sînt punctuale, precise, deşi ilustrarea de caz e mult mai abundentă: în Franţa, deşi există o extraordinară efervescenţă culturală - peste 700 de romane în toamna 2007, spre pildă -, producţiile respective nu reuşesc să treacă graniţele ţării, să intereseze piaţa internaţională (în speţă anglo-saxonă). În clasamentele internaţionale în materie de artă contemporană, Parisul se află astăzi mult în urma unor ţări ca SUA, Germania şi Anglia. Anual apar sute de cărţi şi de filme mediocre, care nu satisfac decît gustul francezului mediu.
