Crimă în bayou
Văzusem numele lui Dave Robicheaux menţionat de câteva ori în diverse contexte şi personajul ocupa un loc pe lista mea de viitoare “cunoştinţe” literare. În sfârşit, s-a ivit şi ocazia potrivită, materializată în romanul “Ploaia electrică” al lui James Lee Burke. Acest roman este primul dintr-o serie care a ajuns acum la al 19-lea volum şi este considerat printre cele mai bune din această serie. Există şi o serie de voci care susţin că Burke şi-a cizelat următoarele romane, “Ploaia electrică” fiind într-adevăr bun, dar prezentând şi unele greşeli datorate în mare parte entuziasmului excesiv al autorului. Nu am citit deocamdată vreo altă carte cu Robicheaux, aşadar nu mă pot hazarda în astfel de comparaţii. Voi trata, de aceea, acest roman drept unul de sine stătăror.