Cotoi cu pălărioi nu pleacă nicăieri fără Lucrul 1 și Lucrul 2. #RefugiulPerfect 14
Christopher Robin pleca în călătorie însoțit de Aiurel și de Winnie Puh.
Cotoi cu pălărioi nu pleacă nicăieri fără Lucrul 1 și Lucrul 2.
Iar aventura lui începe chiar la tine-n casă.
#RefugiulPerfect 14: Cotoi cu pălărioi
Un text de Florin Bican, dintr-o serie de dialoguri imaginare cu Francisca
– Francisca, păi nu era vorba că-ți faci ordine-n cameră? se ia tata cu mâinile de cap.
– Da’ mi-am făcut…, încearcă Francisca să se fofileze.
– Tu? o privește tata bănuitor.
– Păi da’ cine? se miră Francisca.
– După cum arată, parcă l-ai fi chemat pe Cotoi cu pălărioi să-ți facă ordine…
– Da’ ai zis că n-am voie s-aduc pisici în casă, protestează Francisca.
– Cotoi cu pălărioi n-are nevoie să-l aduci tu. Vine el singur.
– Da cine-i Cotoi ăsta? devine Francisca brusc interesată.
– Un personaj din cartea lui Dr. Seuss, care chiar așa se și cheamă – Cotoi cu pălărioi.
– Dr. Seuss e ăla cu Cărticica de dormit?
– Nu mai zice e ăla, că ieșim ca mâine din izolare și când ajungi iar la grădiniță o să te certe doamna Miss că nu zici este acela.
– Dr. Seuss este acela cu Cărticica de dormit?
– Brrr… Da, acela cu Cărticica de dormit și cu încă alte vreo șaizeci de cărticele…
– Le-avem pe toate?
– Ei, nu, nu pe toate… Da’ pe Cotoi cu pălărioi îl avem. De aia credeam…
– De aceea!
– Ufff… De aceea credeam că l-ai chemat pe Cotoi cu pălărioi să te-ajute la ordine.
– Da’ de ce-i zice-așa?
– Pentru că poartă un ditamai jobenul vărgat pe scăfârlie.
– Și-i ajută pe copii să-și facă ordine în cameră?
– Cotoi cu pălărioi nu se-ncurcă doar cu o cameră. El întoarce toată casa cu susu-n jos.
– Și-o lasă așa?
– Pân’ la urmă nu. Da’ mai întâi face-o harababură de zici c-a trecut uraganul.
– Și părinții copiilor nu zic nimic?
– Păi Cotoi cu pălărioi vine când nu sunt acasă decât copiii.
– Și ei îl lasă?
– Păi tu ce-ai face dacă te-ai trezi-n casă cu un motan care-ți promite că-ți face spectacol și te-nvață o mulțime de jocuri noi?
– I-aș pune mult lapte într-o farfurie…
– Nici n-ar fi nevoie – Cotoi cu Pălărioi își ia singur tot ce vrea, nu doar lapte. Își ia tort, prăjituri, jucării, ba chiar și peștele din acvariu…
– Aaa, eu nu l-aș lăsa să facă așa ceva! Și l-aș obliga să pună totul la loc.
– Asta fac și copiii peste care dă buzna în casă.
– Și el îi ascultă?
– Mă rog, își cheamă ajutoarele – Lucrul 1 și Lucrul 2 – și se-apucă împreună să facă ordine. Da’ la-nceput dau totul peste cap și mai rău.
– Da’ copiii nu se sperie?
– Păi cum să nu se sperie când văd casa alandala și părinții trebuie s-apară din clipă-n clipă?
– Da’ până la urmă pun totul la loc, nu?
– Da, până la urmă fac o ordine perfectă.
– Ce-ar fi să-ți pui pălăria, ca să zicem că erai Cotoi cu pălărioi, și să m-ajuți să-mi fac ordine în cameră. Și eu ți-aduc o felie de tort… Și-i mai aduc și pe Puggle și pe Pinocchio, să zicem că-s Lucrul 1 și Lucrul 2.
67 de cărți. 67 de lumi. 67 de Refugii Perfecte.
Textul face parte dintr-o serie de 67 de #RefugiiPerfecte de la #EdituraArthur.
Descoperă-le pe toate AICI.