Cine a distrus cultura franceză?
La sfârşitul lui 2007, un articol din ediţia europeană a revistei Time scotea din minţi establishment-ul cultural-politic parizian. Donald Morrison, un jurnalist american în retragere, altminteri mare admirator al Franţei şi al culturii franceze (drept dovadă, odată ieşit la pensie s-a mutat, împreună cu soţia, la Paris) publicase un articol cu titlul The Death of French Culture ("Moartea culturii franceze.") În mod neaşteptat, articolul a fost promovat pe pagina întâi a revistei, fiind ilustrat cu portretul încărcat de nostalgie al marelui mim Marceau, care murise nu cu multă vreme înainte. Subiectul n-ar fi trebuit să şocheze pe nimeni, de vreme ce francezii înşişi deplâng de multă vreme declinul imaginii culturale a ţării în străinătate. Concluzia articolului era departe de-a fi catastrofală: dacă s-ar renunţa la controlul birocratic, la finanţările nu întotdeauna transparente, dar şi la necontenitele lamentaţii despre nedreptatea pe care planeta o face Franţei, ar fi posibil ca naţiunea care a dominat cultural secolul al XIX-lea şi primele decenii ale secolului al XX-lea să-şi recucerească locul de onoare.
Donald Morrison nu punea nici o clipă sub semnul întrebării meritele culturii franceze actuale. El încerca doar să explice de ce formulele prizate de consumatorul de artă francez al acestui moment nu mai au trecere pe piaţa internaţională. Cele mai afectate sunt domeniile în care ţara "cocoşului galic" a deţinut multă vreme supremaţia: literatura, artele plastice şi filmul. În fiecare din cazuri există explicaţii clare, greu de negat. Voga "noului roman", aşa-numita "şcoală a privirii", a emasculat, practic, generaţii de prozatori, refugiaţi în universul închis al intimităţii, total indiferenţi la altceva decât la avatarurile propriei fiinţe. Narcisismul excesiv al "autoficţiunilor", scrutarea la microscop a celor mai neînsemnate trăiri ale personajelor au transformat romanul francez, ilustrat cândva de Balzac, Flaubert, Proust ori Céline, într-un banal document cu valoare, în cel mai bun caz, clinică.
