Cele trei fețe ale lunii, de Sally Gardner
Sally Gardner pare a-și fi construit romanul distopic, împrumutând multe dintre trăsăturile proprii personajului principal. Nu mai citisem nicio carte de-a sa, dar putem afla câteva dintre întâmplările copilăriei scriitoarei britanice chiar din interiorul cărții apărute la Editura Arhur: era diferită de ceilalți copii; nu-și putea lega șireturile, avea hainele anapoda și nu era în stare să scrie nici măcar cuvinte simple; a învățat să scrie abia la vârsta de 14 ani; a aflat că era dislexică etc. Multe dintre aceleași trăsături, cum spuneam, au fost împrumutate simpaticului și inteligentului (fără să o știe) Standish Treadwell:
Până s-apară Hector, uram școala. Credeam că fusese inventată numai ca bătăușii cu creier cât căcăreaza de câine să poată să-i snopească-n bătaie pe ăia ca mine. Un puști cu ochii de culori diferite: unul albastru, unul căprui, care nu se remarca decât prin meritul discutabil de a fi singurul din clasă incapabil să scrie și să citească la vârsta de 15 ani.
