Cei doi prieteni
Probabil că pentru cei care nu sunt foarte familiari cu scrierile lui Alberto Moravia (şi eu mă număr printre aceştia), autorul italian e asociat cu două mari teme: fascismul şi viaţa clasei de mijloc în secolul XX, tratate dintr-o perspectivă critică, desigur. Dacă e să ne gândim doar la Indiferenţii, Conformistul sau, mai recent apărutul titlu în limba română, Amorul Conjugal, aceste asocieri par a fi pe deplin justificate. Cu toate acestea, iată că, prin iniţiativa Editurii Art, dăm de o scriere a lui Moravia în care protagonistul este un intelectual sărac care îmbrăţişează ideologia comunistă. E vorba de un manuscris pe care Moravia nu l-a publicat niciodată şi care a supravieţuit (în mod miraculos am putea spune, traducătoarea volumului în limba română, Gabriela Lungu ne aminteşte în prefaţă despre obiceiul autorului italian de a-şi arde sistematic lucrările nepublicate - chiar şi când era imobilizat la pat) într-un geamantan morţii creatorului său.
Conţinutul volumului Cei doi prieteni este compus din trei variante ale unui roman pe care Moravia a încercat să-l scrie în anii 50, pe care scriitorul italian îl descria drept un roman „total diferit" dar care, chiar şi după succesive modificări nu părea să îi fie pe plac. Toate cele trei variante (identificate convenţional A, B, C) spun povestea lui Sergio Maltese, un tânăr din Roma anilor 50, înscris în Partidul Comunist, preocupat intens să-l convertească pe Maurizio, prietenul (sau duşmanul?) său burghez la ideologia care va salva Europa. Deşi acest nucleu narativ este în esenţă identic în toate cele trei variante, există suficiente elemente diferite care alterează portretul personajelor.
În varianta A, Sergio este prezentat drept intelectualul incompatibil cu timpurile pe care le trăieşte. Spre finalul celui De-al Doilea Război Mondial, în vremuri de mobilizare şi acţiune, Sergio este un ins meditativ şi dominat de prea multă îndoială. Orice proiect (fie el politic, personal sau amoros) este îmtâmpinat interogativ de tânărul apatic Maltese. Iar de aici se naşte o suferinţă intensă, a pasivităţii, a vieţii trăite ca martor, căci Sergio este convins de faptul că gândirea şi acţiunea sunt inevitabil legate (după cum remarcă protagonistul să nu gândeşti deloc e mai bine decât să gândeşti şi să nu acţionezi). Poate de aceea el optează pentru ideologia comunistă şi îşi face un scop din a-l converti pe Maurizio (portretizat ca fiind acel burghez plictisit cu care Moravia ne-a obişnuit), tocmai pentru a se convinge pe sine că se poate ridica la înălţimea vremurilor categorice şi pragmatice pe care le trăieşte. În varianta B, Sergio este, dimpotrivă un individ capabil să meargă mult prea departe aparent în numele unei cauze (a comunismului), în esenţă doar pentru a triumfa asupra lui Maurizio din motive personale. Sergio este gata să-şi ofere amanta, pe Lalla care îl iubeşte şi îl stimează (aşa sărac cum e) doar pentru a obţine convertirea prietenului său. În varianta C, în care naraţiunea este prezentată la persoana I, avem de a face cu o explorare a motivaţiilor lui Sergio în urmărirea proiectului de convertire, evidenţiate nemilos ca fiind tot mai străine de rezonabilele justificări pe care tânărul Maltese le oferă.
