Ce-ar fi dacă ar fi și iar ar fi?

Așa cum se întâmplă adesea, am dat peste romanul lui Kate Atkinson din pură întâmplare. Trebuind să petrec 6-7 ore în aeroportul Luton, am intrat într-un WH Smith ca să-mi procur ceva de trecere a timpului. Mi-a atras atenția, vizuală și entuziastă de animăluțe cum sunt, imaginea de pe copertă: o vulpe în zăpadă. În general, dacă ați scris o carte, și dacă-i cu vulpi, ori are măcar un dram de ureche ciulită pe copertă, garantat voi încerca măcar să o citesc!

Nu-i vorbă, auzisem eu de Kate Atkinson înainte. Și deși nu-s niciodată convinsă în avans de premiile cuiva, m-a impresionat prezența Premiului Costa, care e, de obicei, ignorat de mulți. Așa că m-am pus pe citit. Ce a urmat a fost, cu adevărat, de poveste!

Kate are un stil de a scrie care curge și nu se mai oprește; nu-l asemăn cu un torent, însă, ci mai degrabă cu o ploaie plăcută de vară, care nu te supără, nu te asurzește, dar te înviorează și te face să aștepți mai răbdător soarele de după – sau curcubeul. Curgerea aceasta domoală a cuvintelor m-a făcut și atunci, în aeroportul din Luton, să termin cartea pe nesimțite, și să rămân multă vreme cu ea în mână, visând cu ochii deschiși. Asta pentru că, fără a fi excesiv de filosofică (ba dimpotrivă!), prezentând lucruri extraordinare ca pe niște întâmplări de zi cu zi, Viață după viață reușește să captiveze și să te facă să rezonezi întocmai cu personajele sale.

Despre personaje trebuie să scriu în mod aparte, fiindcă autoarea este o maestră a manipulării și a transformării. Imaginați-vă: cartea se deschide, nici mai mult nici mai puțin, decât cu asasinarea lui Hitler de către protagonistă (Ursula Todd) – în dulcele stil „Enigma”, în 1930, cu pistolul de război al tatălui său. Toți ofițerii SS prezenți își îndreaptă armele în direcția ei, iar întunericul se lasă... pentru a ne înfățișa nașterea Ursulei, în 1910, la Fox Corner („Colțul vulpii”, casa părintească, căci nu degeaba m-a atras pe mine vulpea de pe copertă!); Ursula se naște cu cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului, fără putință de scăpare. Din nou întuneric.

Citește în continuare aici.