Capă și spadă. Prinți și pirați. Iubire și… umor. Una peste alta, o aventură excepțională care poate fi, în același timp, #RefugiulPerfect 31
Capă și spadă. Prinți și pirați. Iubire și… umor.
Una peste alta, o aventură excepțională care poate fi, în același timp, Refugiul Perfect.
Mireasa prințului – #RefugiulPerfect 31
Sunt uriașul și puternicul Fezzik. La auzul numelui meu întreaga lume tremură, așa că rostește-l în șoaptă, dacă nu vrei să îți bagi vecinii în sperieți!
Împreună cu Vizzini, un răufăcător sicilian cu o minte genială, și cu Inigo Montoya, un maestru spadasin spaniol, am răpit-o pe prințesa Buttercup care plângea după iubitul ei, Westley. Băiatul ăsta de care s-a îndrăgostit Buttercup a plecat în lumea largă să facă avere, ca să se poată căsători cu Buttercup. Cică Westley s-ar fi prăpădit pe mare după ce niște pirați i-ar fi scufundat corabia.
În fine, viu sau mort, nu Westley este problema noastră acum, ci un individ mascat îmbrăcat în negru care ne tot urmărește și care acum ne provoacă să luptăm.
Cu Inigo Montoya vrea să se dueleze cu spada.
Cu mine vrea să se încleșteze într-o luptă corp la corp.
Iar cu Vizzini vrea o confruntare a șireteniei în care cel ce ghicește cupa de vin fără otravă, scapă cu viață.
Bun, nu vă spun ce urmează, care e treaba cu mascatul negru și de ce-și bagă el nasul în treburile altora, dar trebuie să vă zic că aventura este abia la început și că sunt mulți pirați, uriași, vraci și alte creaturi care mai de care mai fioroase, abia așteaptă să vă înfioreze și să vă ridice părul pe ceafă!
Va reuși Westley să o salveze pe Buttercup din brațele lui Humperdinck? Va reuși Contele Rugen să-și pună în aplicare planurile malefice de ucidere a lui Westley? Cine e misteriosul criminal cu șase degete pe care Inigo îl urmărește pentru a-și răzbuna tatăl?
La toate aceste întrebări vei afla răspunsul citind singura carte în care o poveste clasică de iubire adevărată este plină de aventuri excepționale pe care nimeni nu le-ar fi putut imagina vreodată dacă nu s-ar fi întâmplat cu adevărat. Crede-mă, știu ce vorbesc pentru că sunt personaj în această carte, ai uitat?
Ah, da, să știi că nu-s chiar atât de fioros precum par, ba sunt simpatic chiar dacă sunt uriaș și pământul tremură când pășesc. O să-ți placă de mine, ba și de unii dintre prietenii mei, garantat. Ne vedem în Mireasa Prințului!
67 de cărți. 67 de lumi. 67 de Refugii Perfecte.
Textul face parte dintr-o serie de 67 de #RefugiiPerfecte de la #EdituraArthur.
Descoperă-le pe toate AICI.