bourdieusiene
Sfinxul. Pierre Bourdieu şi literatura (prefaţă de Mircea Martin, postfaţă de Bogdan Ghiu, Editura ART, 2014) nu este o monografie care să aibă de-a face, cum se întâmplă de obicei, cu traseul biografic al autorului investigat. Acesta apare doar într-o mică măsură, doar atât cât e necesar pentru conexiunile dintre viaţă şi scrieri. Obiectul ei îl constituie, în primul rând, opera, care suscită încă numeroase comentarii, augmentând, în fond, statura celui care a creat-o. Ne aflăm, de fapt, în faţa unei introduceri în acea parte a operei lui Pierre Bourdieu legate de literatură, de condiţia lui de sociolog al literaturii şi mai puţin de aceea de sociolog literar, deşi în primul capitol din Regulile artei el developează din perspectivă sociologică Educaţia sentimentală, a lui Flaubert, în efortul de a decela liniile a ceea ce va deveni unul dintre conceptele sale de forţă, acela de câmp literar. Un al doilea motiv este dezvăluit, prin renunţarea „la orice precauţie ipocrită”, în Cuvântul înainte: „afinităţi de habitus”. Conceptul de habitus este, cum am indicat mai sus deja, o contribuţie a sociologului francez, una care a generat fastuoase reluări, din partea lui însuşi şi a celor care l-au admirat, ca şi a celor care i-au contestat justeţea intervenţiilor în câmpul sociologiei [...].
