În 1967, Kurt Vonnegut se întoarce în Dresda, la a cărei bombardare asistase în 1945, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Este însoțit de un vechi tovarăș de arme, Bernard V. O’Hare și intenționează să viziteze Abatorul Cinci unde au fost deținuți mai multe zile ca prizonieri de război.

Au trecut mai bine de douăzeci de ani de la momentul Dresda, de când scriitorul american s-a întors acasă convins că va relata distrugerea Dresdei într-o carte ce avea să devină o capodoperă, numai că scrierea ei nu s-a dovedit a fi o sarcină prea ușoară.

N-aş dori să vă împui capul spunându-vă câţi bani, cât timp şi câtă energie m-au costat amărâta asta de cărţulie. Când m-am întors acasă din cel de-al doilea război mondial, acum douăzeci şi trei de ani, credeam că-mi va veni uşor să scriu despre cum a fost distrusă Dresda, de vreme ce nu trebuia decât să relatez cele văzute. Şi mai credeam că această carte a mea cu un subiect atât de formidabil avea să devină o capodoperă sau cel puţin avea să-mi aducă o mulţime de parale.

În romanul anti-război pe care Vonnegut îl publică în 1969, îl cunoaștem pe Billy Pilgrim, care s-a născut în anul 1922 (la fel ca scriitorul american), în orașul Ilium, statul New York, ca fiu al unui bărbier. Se înrolează în Al Doilea Război Mondial și ajunge în Dresda, unde este martor la bombardarea orașului și este luat prizonier.

Revine în America, se căsătorește, devine optometrist, face copii și viața lui se află pe un făgaș normal și liniștit când se lovește la cap. Din acel moment, pentru Billy Pilgrim, timpul și spațiul nu mai au aceleași repere ca pentru ceilalți muritori, astfel că viața lui devine o neîncetată călătorie prin timp și spațiu.

Citește continuarea recenziei pe blogul Evantaiul Memoriei.