Ana Rotea – Dosarul Popcorn
După cum am promis, continui mica serie de articole dedicate literaturii pentru copii scrisă de autori români. Astăzi, o carte pentru copii ceva mai mari, pasionați de mistere detectivististice. Cartea Anei Rotea, Dosarul Popcorn. Primul caz al Detectivilor Aerieni, apărută anul acesta la editura Arthur, are în centru o echipă de detectivi „de bloc”, cu vârste între 4 și 11 ani, care, în acest prim volum, rezolvă cazul dispariției porcușorului de guineea, Popcorn, o rozătoare care a apărut într-o reclamă, este faimoasă, dar nu prea este agreată de nimeni. Două echipe de copii, cei de la bloc și cei veniți în vizită la rude pe timpul verii, sunt la început rivale, dar curând își unesc forțele pentru că altfel nu reușesc să dea de capăt misterului.
Fiecare echipă are în componență și un patruped, primii pe cățelul beagle pe nume Șerloc (ghiciți de la ce vine) și a doua, pe pisica cu ochi verzi, Fifi. Detectivii Aerieni își aleg pseudonime inspirate de nume celebre de detectivi, precum Marlowe sau Jessica Fletcher, doar că le pocesc în toate chipurile și efectul este comic.