„Absolut tot” de Nicola Yoon

30 aprilie 2020

Din când în când, îmi place să citesc câte o carte destinată mai degrabă copiilor sau adolescenților decât adulților. O evadare binevenită. Cel puțin așa mi s-au părut până acum incursiunile în literatura pentru cei mult mai tineri decât mine. „Absolut tot” mi-a fost recomandată de fiica mea care a văzut filmul turnat după această carte. Nu bănuiam că o să-mi placă atât de mult încât să nu pot lăsa cartea deoparte până nu o termin. Cel puțin dintr-un anumit punct. Am citit într-un ritm normal primele zeci de pagini. Apoi ceva s-a întâmplat, povestea m-a acaparat în așa măsură încât s-a trezit la viață latura mea adolescentină. Și am citit restul cărții, vreo trei sferturi adică, fără întreruperi, până târziu în noapte. Nu puteam lăsa în aer povestea lui Madeline. Trebuia să descopăr ce se va întâmpla, cum se va sfârși totul. Ceva bănuieli aveam, diferite variante ale deznodământului se conturau în mintea mea. Dar nu mă așteptam să mă captiveze atât de mult această carte.

Madeline suferă de o boală rară, care o ține captivă în casă, într-un mediu cât se poate de steril. Universul său este compus din mama sa, care este, totodată, și medicul ei, Carla – asistenta care îi supraveghează starea cât timp mama ei este la serviciu și cărțile prin intermediul cărora poate descoperi o parte din lumea la care nu are acces. O viață tristă pe care adolescenta o acceptă cu un fel de resemnare – doar e singura cale pentru a supraviețui, chiar dacă este izolată de tot ceea ce aduce bucurie în viețile celorlalți. O viață ternă pe care reușește să o condimenteze prin serile speciale pe care le petrece cu mama sa, jucând diferite jocuri de societate sau luând cine speciale, activități pe care le desfășoară ritualic. Viața ei se scurge într-un ritm egal, fără turbulențe. Asta până când în casa vecină se mută „El”, pe nume Olly, cu care începe să comunice prin e-mail. Lesne de înțeles că între cei doi se înfiripă o frumoasă poveste de dragoste, cu atât mai specială cu cât pare a fi una imposibilă. Boala de care suferă se manifestă prin reacții alergice din cauze necunoscute. Practic orice ar putea fi un factor declanșator. Deși își dorește din tot sufletul, Madeline este conștientă că niciodată nu va putea duce o viață normală, așadar nici dragostea ei nu ar putea să se împlinească. Dar… imprevizibile sunt căile iubirii.

 

Citește în continuare pe Bookhub.ro.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART