Abatorul cinci de Kurt Vonnegut

Descrierea de pe spatele cărţii e cel puţin ciudată. Când i-am arătat cartea unchiului meu pasionat de istorie, mi-a spus că ,,îţi faci varză în cap dacă amesteci istoria cu ficţiune" şi deşi am mai citit multă ficţiune istorică şi mi-a plăcut, fără ca elementele imaginate de autori să mă facă să mă simt confuză asupra evenimentelor reale, când am ajuns la partea în care personajul principal povesteşte cum a fost răpit de extratereştri şi ţinut captiv într-o grădină zoologică împreună cu o femeie celebră pentru că a jucat în filme porno, am început să simt că povestea îmi scapă printre degete. Abia mai târziu mi-am dat seama că ar putea fi, de fapt, o perspectivă a naibii de isteaţă asupra stresului post-traumatic.

Billy Pilgrim e un optometrist, dar şi supravieţuitor al bombardării Dresdei în timpul celui de-al doilea Război Mondial, un eveniment tragic care a făcut mai multe victime chiar decât bomba atomică de la Hiroshima, lucru pe care nu multă lume îl cunoaşte, din moment ce despre acesta se vorbeşte mult mai adesea. 

Cartea, ca fir narativ, e un dezastru. E greu de urmărit pentru că personajul principal are convingerea că poate călători în trecut şi viitor, că întreaga lui viaţă este o înşiruire de evenimente pe care le poate retrăi după propria voinţă, iar moartea nu înseamnă nimic pentru că toate evenimentele există simultan şi oricine se poate concentra pe orice moment al vieţii sale. Astfel, pendulăm înainte şi înapoi prin viaţa lui, trecem de la un eveniment la altul, încercând să găsim răspunsuri la întrebări ce încă nu s-au conturat complet. Totuşi, într-un final am găsit ceva frumos în acest haos, care ar putea avea mai multe interpretări. 

Citește în continuare aici.